Tulburarea de Personalitate Antisocială

Elemente de diagnostic

(conform DSM_IV 2000)

            Elementul esențial al tulburării de personalitate antisociale îl constituie un pattern pervasiv de desconsiderare și violare a drepturilor altora, care începe în copilărie sau precoce în adolescență și se continuă în perioada adultă.

             Acest pattern a fost denumit, de asemenea psihopatie,sociopatie sau tulburarea de personalitate dissocială. Deoarece impostura și manipularea sunt elemente centrale ale tulburării de personalitate antisociale, poate fi extreme de util să se integreze informația colectată din surse colaterale.

             Pentru a fi pus acest diagnostic, individul trebuie să aibă cel puțin etatea de 18 ani, precum și consecințe dăunătoare, un istoric de câteva simptome de tulburare de conduită, înainte de etatea de 15 ani. Tulburarea de conduită implică un pattern persistent și repetitiv de comportament în care drepturile fundamentale ale altora ori, și regulile și normele sociale corespunzătoare etății sunt violate. Comportamentele specifice caracteristice tulburării de conduită se încadrează într-una din următoarele categorii: agresarea oamenilor sau animalelor, distrugerea proprietății,impostura sau furtul, ori violarea gravă a regulilor.

      Patternul de comportament antisocial continuă în perioada adultă. Indivizii cu tulburare de  personalitate antisocială nu reușesc să se conformeze normelor sociale referitoare la comportamentul legal. Ei pot comite în mod repetat acte care sunt motive de arest( fie că sunt arestați sau nu), cum ar fi: distrugerea proprietății,vexarea altora, furtul ori practicarea unor profesii ilegale.

        Persoanele cu această tulburare desconsideră dorințele , drepturile sau sentimentele altora. Ei înșală și manipulează frecvent pe alții în scopul obținerii unui profit personal sau al plăcerii. Mint în mod repetat,fac uz de alibiuri, escrochează pe alții ori simulează. Un pattern de impulsivitate poate fi manifestat prin încapacitatea de a face planuri dinainte. Deciziile sunt luate sub imperiul momentului , fără un plan anume și fără a lua în considerație eventualele consecințe pentru sine și pentru alții; aceasta poate duce la schimbări bruște de serviciu, de domiciliu sau de relații.

       Indivizii cu tulburare de personalitate antisocială tind a fi iritabili și agresivi și se pot angaja în mod repetat în lupte corp la corp ori comit acte de agresivitate corporală (inclusiv baterea soției sau copilului). Actele agresive, care sunt necesare pentru a se apăra pe sine sau pe oricare altul, nu sunt considerate a fi o probă pentru acest item. Acești indivizi manifestă, de asemenea, o desconsiderare necugetată față de siguranța lor sau a altora. Aceasta se evidențiază prin comportamentul lor la conducerea unui vehicul ( depășiri de viteză repetate,condus în timp ce sunt intoxicați, accidente multiple).Ei se pot angaja în comportamente sexuale sau în uzul unei substanțe care are un risc crescut de consecințe dăunătoare. Pot neglija sau nu reușesc  să aibă grijă de un copil, ori pun copilul în pericol. Indivizii cu tulburare de personalitate antisocială tind,de asemenea a fi iresponsabili în mod constant și extrem. Comportamentul iresponsabil în muncă poate fi indicat prin perioadele semnificative  de stat fără serviciu în disprețul unor oportunități de serviciu disponibile, ori prin abandonarea mai multor servicii fără a avea un plan realist de a obține un alt serviciu. De asemenea, poate exista un pattern de absențe repetate de la lucru care nu sunt explicate printr-o maladie, fie a lor înșiși, fie în familia lor. Iresponsabilitatea financiară este indicată prin acte ca neachitarea datoriilor, încapacitatea de a oferi copilului suport ori încapacitatea de a susține alți membrii în mod regulat.

     Indivizii cu tulburare de personalitate antisocială au foarte puțină remușcare pentru consecinețle actelor lor . Ei pot fi indiferenți ori oferă o justificare superficială pentru faptul de afi vătămat, maltratat ori furat de la cineva (de ex.”nedreptatea vietii”, “perdanții merită să piardă”). Acești indivizi pot blama victimele pentru că ar fi nebune, neajutorate ori că își merită soarta. Ei pot minimaliza consecințele vătămătoare ale faptelor lor , ori manifestă pur și simplu o indiferență totală. În general, sunt incapabili să compenseze ori să plătească daune pentru comportamentul lor. Ei pot crede că toată lumea refuză să îi ajute și că cineva trebuie să se oprească de la nimicuri spre a evita să nu fie lăsat în pace.

       Comportamentul antisocial nu trebuie să apară exclusiv în cursul schizofreniei sau al unui episod maniacal.

  

Tulburarea de Personalitate Schizotipală

Elemente de diagnostic

(conform DSM_IV 2000)

                 Elementul esențial al tulburării de personalitate schizotipale îl constituie un pattern pervasiv de deficite sociale și interpersonale, manifestat printr-un discomfort acut în relații și reducerea capacității de a avea relații strânse, precum și prin distorsiuni cognitive și de percepție, și excentricități de comportament. Acest pattern începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte.

             Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală au adesea idei de referință (adică interpretări incorecte ale incidentelor casuale și evenimentelor externe, ca având o semnificație particulară și insolită anume pentru persoana respectivă). Acestea trebuie să fie distinse de ideile delirante de referință, în care credințele sunt susținute cu convingere delirantă. Acești indivizi pot fi superstițioși sau preocupați de fenomene paranormale, care sunt dincolo de normele subculturii lor. Ei pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele înainte ca acestea să survină, ori de a citi gândurile altora. De asemenea, ei pot crede că au un control magic asupra altora, care poate fi implementat direct (de ex. convingerea că soția a scos câinele la plimbare, este rezultatul direct al gândului că așa ceva trebuia făcut cu o oră mai înainte) ori indirect, prin complianță la ritualuri magice (de ex. merge pe lângă un anumit obiect de trei ori pentru a avita un deznodământ prejudiciant). Pot fi prezente tulburări de percepție (de ex.a simți că este prezentă o altă persoană ori auzirea unei voci care-i murmură numele.) Limbajul lor poate include expresii și construcții inuzuale sau idiosincratice. Limbajul este adesea dezlânat, digresiv sau vag, dar fără deraiere sau incoerență reală. Răspunsurile pot fi, fie extrem de concrete, fie extrem de abstracte, iar cuvintele sau conceptele sunt utilizate uneori de o manieră insolită (de ex. persoana poate afirma că nu era prea”comunicativă” la serviciu).

             Indivizii cu această tulburare sunt adesea suspicioși și pot avea ideație paranoidă (de ex., cred că colegii de serviciu intenționează să le submineze reputația în fața șefului). De regulă, ei nu sunt capabili să parcurgă întreaga gamă de afecte și de semnalizare interpersonală necesară relațiilor de succes și de aceea par a interacționa cu alții în mod necorespunzător, rigid sau cu reținere. Acești indivizi sunt considerați  adesea a fi bizari sau excentrici din cauza manierismelor insolite și a modului neglijent de a se îmbrăca cu articole care nu se prea “asortează”, ca și a inatentiei față de convențiile sociale uzuale (de ex., persoana evită contactul vizual, poartă o îmbrăcăminte pătată de cerneală și rău asortată și este incapabilă să între în persiflare reciprocă cu colaboratorii.

             Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală experimentează relaționarea interpersonală ca problematică și sunt incomodați de prezența altor oameni. Deși își pot exprima tristețea în legătură cu lipsa lor de relații, comportamentul lor sugerează o dorință redusă de contacte intime. Drept urmare, ei nu au nici un fel de amici sau confidenți ori au foarte puțini,alții decât o rudă de gradul I. Sunt anxioși în situații sociale, în special în cele care implică persoane nonfamiliare. Ei interacționează cu alți oameni când nu au încotro, dar preferă  să țină în ei înșiși pentru că simt că sunt diferiți și că nu se pot acomoda cu aceștia. Anxietatea lor socială nu este ușor de înlăturat, chiar când petrec mai mult timp împreună sau devin mai familiari cu alți oameni, deoarece anxietatea lor tinde a fi asociată cu suspiciuni referitoare la intențiile acestora. De exemplu, când participă la un banchet, individul cu tulburare de personalitate schizotipală nu va devein mai relaxat pe măsură ce trece timpul ci, din contră, poate deveni mai tensionat și mai suspicios.

             Tulburarea de personalitate schizotipală nu trebuie să fie diagnosticată, dacă patternul de comportament survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu probleme psihotice, al unei tulburări psihotice ori ale unei tulburări de dezvoltare pervasive.

  

Tulburarea de Personalitate Schizoidă

Elemente de diagnostic

(conform DSM_IV 2000)

                 Elementul esențial al tulburării de personalitate schizoidă îl constituie un pattern pervasiv de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor în situații interpersonale. Acest pattern începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte.

             Indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă par a fi lipsiți de dorință de intimidate, par indiferenți la oportunitățile de a dezvolta relații strânse și nu par a procura multă satisfacție din a fi membru al unei familii ori al unui grup social. Ei preferă să-și petreacă timpul singuri, mai curând decât cu alții. Adesea par a fi izolați social sau œ”singuratici” și aproape întotdeauna aleg activități sau hobbiuri solitare care nu comportă interacțiune cu alții .Preferă sarcini mecanice sau abstracte, cum ar fi jocurile pe computer sau matematice. Pot manifesta puțin interes pentru a avea relații sexuale cu alte persoane, și nu le face plăcere decât foarte puține sau nici un fel de activități. Există de regulă o capacitate redusă de a gusta plăcerea din experiențe senzoriale, corporale sau interpersonale, cum ar fi o plimbare pe plajă în asfințit, ori a avea un raport sexual. Acești indivizi nu au amici sau confidenți apropiați, cu excepția posibilă a unei rude de gradul I.

            Indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă, par adesea indiferenți la aprobare sau critică din partea altora și nu par a fi deranjați de ceea ce pot gândi alții despre ei. Ei pot să nu realizeze subtilitățile normale ale interacțiunilor sociale și adesea nu răspund în mod adecvat semnalelor sociale, astfel că par inapți din punct de vedere social ori superficiali și cufundați în propriile gânduri. Prezintă de regulă o “amabilitate” exterioară fără reactivitate emoțională vizibilă și, rar, expresii faciale sau gesturi de răspuns, cum ar fi zâmbetul sau înclinarea capului. Ei afirmă că experimentează rar emoții puternice, cum ar fi furia și bucuria. Adesea prezintă un afect coarctat și par a fi reci și distanți. Însă, în acele circumstanțe insolite, în care acești indivizi devin, cel puțin temporar, plăcuți în a se revela lor înșiși, ei pot recunoaște că au sentimente care dor, legate în special de interacțiunile sociale.

             Tulburarea de personalitate schizoidă nu trebuie să fie diagnosticată, dacă patternul de comportament survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu elemente psihotice ori al unei tulburări de dezvoltare pervasive sau dacă este datorată efectelor fiziologice directe ale unei condiții neurologice sau ale altei condiții medicale generale.

             Tulburarea de personalitate schizoidă poate avea o prevalență crescută la rudele indivizilor cu schizofrenie sau cu tulburare de personalitate scizotipala.

  

Tulburarea de Personalitate Paranoidă

 Elemente de diagnostic(conform DSM-IV-TR 2000)

            Elementul esențial al tulburării de personalitate paranoid îl constituie un pattern de neâncredere și suspiciune pervasivă față  de alții,  astfel că intențiile acestora sunt interpretate ca răuvoitoare. Acest pattern începe în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte.

             Indivizii cu această tulburare presupun că alți oameni îi vor exploata, leza sau înșela, chiar dacă nu există nici o probă care să susțină această presupunere. Ei suspectează, pe baza a foarte puține date ,ori fără nici o probă, că alții complotează contra lor și-i pot ataca brusc, oricând și fără motiv. Simt adesea că au fost profund și irevocabil prejudiciați de o altă persoană sau , chiar când nu există nici o probă obiectivă pentru aceasta. Ei sunt preocupați de dubii nejustificate referitoare la loialitatea și corectitudinea amicilor și asociaților lor, ale căror acțiuni sunt scrutate continuu pentru demonstrarea intențiilor ostile. Orice abatere percepută de la corectitudine și loialitate servește la susținerea supozițiilor lor fundamentale. Ei sunt atât de surprinși când un amic sau asociat le arată loialitate, că nu le vine să creadă aceasta. Când se află în dificultate, se așteaptă ca amicii sau asociații lor să-i atace sau să-i ignore.

            Indivizii cu această tulburare refuză să aibă încredere sau să fie mai apropiați de alții pentru că se tem că informațiile pe care le împărtășesc altora vor fi utilizate contra lor. Ei vor refuza să răspundă la întrebările referitoare la persoana lor, spunând că informația cerută este o o ”chestiune personală”. Văd semnificații degradante sau amenințătoare în cele mai benigne  remarci sau evenimente. De exemplu, un individ cu această tulburare poate interpreta fals o eroare inocentă a unui vânzător dintr-un magazin, drept tentativă deliberată de a nu-i da restul . Complimentele sunt adesea interpretate eronat . Pot vedea o ofertă de ajutor, drept o critică a faptului că ei nu fac suficient de bine ceea ce trebuie să facă.

             Indivizii cu această tulburare poartă tot timpul pică și nu uită insultele, injuriile ori ofensele pe care cred că le-au primit. Ofense minore dau naștere la ostilități majore, sentimentele de ostilitate persistând mult timp. Pentru că ei sunt tot timpul atenți la intențiile prejudiciante ale altora, foarte adesea ei simt că persoana sau reputația lor a fost atacată ori că au fost ofensați într-un mod oarecare. Sunt prompți în a contraataca sau în a reacționa coleros la insultele percepute.

  Persoanele cu această tulburare pot fi geloase patologic, suspectând adesea partenerul de viață, de infidelitate, fără nici un motiv. Pot strânge ”probe” banale și circumstanțiale pentru a-și susține convingerile de gelozie. Subiecții doresc să mențină un control complet asupra relațiilor intime spre a evita să fie înșelați, și se întreabă și se frământă tot timpul în legătură cu locurile unde se află,cu acțiunile, intențiile și fidelitatea soției (soțului) .

             Tulburarea de personalitate paranoidă nu trebuie să fie diagnosticată dacă patternul de comportament survine exclusive în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu elemente psihotice, sau dacă se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții neurologice, ori alte condiții medicale generale.

 Prevalență:

             Prevalența tulburării de personalitate paranoidă a fost raportată de a fi 0,5%- 2,5% în populația generală, de 10%- 30% printre cei din unitățile psihiatrice cu internare la pat și 2%-10% printre cei din clinicile de sănătate mentală cu pacienți ambulatori.

 Pattern familial:

             Există unele probe de prevalență crescută a tulburărilor de personalitate paranoidă printre rudele probanzilor cu schizofrenie cronică și de o relație familială mai specifică cu tulburarea delirantă, tip persecuție.

  

AUTOSUGESTII POZITIVE

Viitorul meu este luminos.

 Trăiesc acum în iubire, lumină și bucurie nețărmurite. Totul este bine în lumea mea.

 Mă iubesc și mă aprob.

 Apreciez tot ceea ce fac.

 Sunt îndeajuns de bun(ă) așa cum sunt.

 Spun ce am de spus.

 Cer ceea ce vreau.

 Îmi revendic puterea.

 Îmi revendic puterea și îmi creez realitatea cu iubire.

 Cer mai multă înțelegere, pentru a-mi modela cu înțelepciune și iubire propria-mi lume și experiențele de viață.

 Tot ceea ce ating este un succes.

 Îmi stabilesc acum o nouă conștiință a succesului.

 Știu că pot avea atât de mult succes pe cât decid să am.

 Intru în cercul câștigător.

 Prosperitatea de orice fel  este atrasă către mine.

  

Tulburările de personalitate

 O tulburare de personalitate este un pattern durabil de experiență internă și de comportament care deviază considerabil de la cererile culturii individului, este pervasiv și inflexibil, are debutul în adolescență sau precoce în perioada adultă, este stabil în cursul timpului și duce la detresă sau deteriorare. Tulburările de personalitate incluse în această secțiune sunt menționate mai jos.

             Tulburarea de personalitate paranoidă este un pattern de neâncredere și suspiciune, intențiile altora fiind interpretate ca răuvoitoare.

             Tulburarea de personalitate schizoidă este un pattern de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de expresie emoțională.

             Tulburarea de personalitate schizotipală este un pattern de discomfort acut în relațiile intime, de distorsiuni cognitive sau perceptual și excentricități de comportament.

             Tulburarea de personalitate antisocială este un pattern de desconsiderare și de violare a drepturilor altora.

             Tulburarea de personalitate borderline este un pattern de instabilitate în relațiile personale, imaginea de sine și afectele, și de impulsivitate marcată.

             Tulburarea de personalitate histrionică este un pattern de emoționalitate excesivă și de căutare a atenției.

             Tulburarea de personalitate narcisistică este un pattern de grandoare, necesitate de admirație și lipsă de empatie.

             Tulburarea de personalitate evitantă este un pattern de inhibiție socială, de sentimente de inadecvare și de hipersensibilitate la evaluarea negativă.

             Tulburarea de personalitate dependentă este un pattern de comportament submisiv și de aderență în legătură cu necesitatea excesivă de a fi protejat de cineva.

             Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă este un pattern de preocupare de ordine, perfecționism și control.

             Tulburarea de personalitate fără altă specificație.

            În tulburările de personalitate paranoidă,schizoidă și schizotipală indivizii apar adesea ca bizari sau excentrici.

 În tulburările de personalitate antisocială,borderline, histrionică și narcisistică, indivizii apar adesea ca teatrali, emoționali ori extravaganți.

 În tulburările de personalitate evitantă, dependentă și obsesiv-compulsivă, indivizii apar adesea ca anxioși și fricoși.

 Trăsăturile de personalitate sunt patternuri durabile, de percepere, relaționare, și gândire despre ambianță și sine însuși, care sunt manifestate într-o gamă largă de contexte sociale și personale. Numai când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile și dezadaptative, și cauzează deteriorare funcțională sau detresă subiectivă semnificativă,constituie tulburări de personalitate. Elementul esential al unei tulburări de personalitate îl constituie un pattern durabil de experiență internă și de comportament care deviază considerabil de la cerințele culturii individului și se manifestă în cel puțin două din următoarele domenii: cunoaștere, afectivitate, funcționare interpersonală ori control al impulsului.

  

Sunt gata să mă schimb

Sunt gata să mă schimb. Sunt gata să mă eliberez de credințe vechi și negative. Ele sunt gânduri care îmi stau în cale. Noile mele gânduri sunt constructive și mă împlinesc.

 Sunt pregătit(ă) să mă eliberez. Îi eliberez pe ceilalți să experimenteze orice are însemnătate pentru ei, iar eu sunt liber(ă) să creez ceea ce are însemnătate pentru mine.

            Pot elibera trecutul și pot ierta pe toată lumea. Mă eliberez pe mine însumi(însămi) și pe toată lumea din viața mea de rănile trecute. Toți suntem liberi să înaintăm spre noi și glorioase experiențe.

 Trecutul s-a dus. Aceasta este o nouă zi, una pe care n-am mai trăit-o niciodată. Mă aflu în prezent și mă bucur de fiecare clipă.

 Sunt  dispus(ă) să iert.Mă eliberez de trecut, iertându-mă pe mine și iertându-i pe ceilalți. Iertarea este răspunsul la aproape toate problemele. Iertarea este un dar pentru mine. Iert și mă eliberez.

            Nu există vină. Mă eliberez de nevoia de a învinovăți pe cineva, inclusiv pe mine însumi(însămi).

            Toți facem tot ce putem mai bine cu înțelegerea, cunoștințele și conștiința pe care le avem.

 Văd cu claritate. Sunt gata să iert. Aduc viziunii mele iubire și privesc cu compasiune și înțelegere. Înțelegerea mea clară e reflectată în lumea mea exterioară.

            Puterea se află în momentul prezent. Trecutul s-a dus și nu are nici o putere asupra mea. Pot începe să fiu liber(ă) în acest moment. Gândurile de astăzi îmi creează viitorul. Sunt la conducere. Îmi recapăt acum puterea. Sunt în siguranță și sunt liber(ă).

 Aleg echilibrul, armonia, și pacea, și le exprim în viața mea.

  

Depresia între patimă și boală

Cuvântul depresie provine de la latinescul “depression”, care înseamnă “apăsare”. El semnifică dispoziția abătută, însoțită de apatie, vlăguire, evaluare descurajant-pesimistă a ceea ce se întâmplă.

 Această suferință e cunoscută omenirii din timpuri memoriale - poate chiar din timpul căderii din Rai. Crize de depresie sunt descrise adeseori în Vechiul Testament. Este suficient să-l amintim pe regele Saul, căruia îi ușurau deprimarea psalmii lui David. O stare psihică asemănătoare a descris-o și Hipocrate, numind-o melancolie.

 Depresia (cuvânt modern pentru deznădejde) este un fel de plictiseală având pricină în om, împreunată cu insuflarea pământească de a trăi după chipul lumii căzute. Insuflarea pamântescă îl face pe omul modern să încerce a construi raiul în lumea aceasta. Dar raiul artificial făcut de om se dovedește a fi mai curând o colivie artificială aurită ce ține duhul omului prizonier, în care omul este este închis ca o pasăre, fără altă alternativă decât disperarea pricinuită de lipsa libertății duhovnicești.

 În ziua de astăzi, depresia este o boală a civilizației contemporane cu cerințele ei exagerate față de om și cu suprasolicitările psihoemoționale care o însoțesc.

 Există chiar și un tip de tulburare depresivă numită depresie de epuizare. În literatura de specialitate se vorbește tot mai des de depresia existențială sau noogena, adică despre o formă de tulburare nevrotică ce este legată de pierderea sau absența sensului vieții.

            Tulburările depresive sunt un tovarăș nelipsit celor ce s-au împătimit de băutură, de narcotice. Adeseori, depresiile apar pe fondul stresurilor ori situațiilor traumatizante grave și prelungite. Uneori însă ele apar și fără cauze vizibile - în care caz este foarte important să se distigă apariția bolii.

 La baza sa duhovnicească, depresia nevrotică este o stare psihopatologică ce se dezvoltă în urma robirii sufletului omenesc de către patimile trândăvirii și întristării. Iar orice patimă este  și mai mult ațâțată de către demoni, care își află locaș în ea.

 Știința cunoaște multe lucruri despre apariția tulburărilor depresive, însă în mediul științific nu se acceptă să se vorbească despre păcat, în timp ce cauza a multor forme de depresie este tocmai păcatul, lucru despre care dau mărturie Sfinții Părinți și întreaga experiență ascetică a Ortodoxiei.

            Depresia este un semnal  generic prin care sufletul face cunoscută starea nenorocită în care se află. Ea nu este însă fericită întristare pentrui păcate, ci chin al sufletului nepocăit, căruia demonii îi șoptesc "totul merge post, nu mai ai în ce să nădăjduiești.."

 Nevroza depresivă începe cel mai des din pricina problemelor de viață. Omului i se înrăutățește dispoziția, nimic nu îl mai bucură, totul îl enervează, cade în trândăvie, întristare, descurajare, tot ce îl înconjură îi apare într-o lumina întunecată.

  Foarte des stările de acest fel apar fiindcă "viața nu a mers după pofta inimii" omului, fiindcă nu i s-au înfăptuit dorințele, fiincă a avut loc un conflict, fiindcă i-a fost adusă cutare sau cutare jignire.

 Precum spunea Cuviosul Serafim "fără necazuri nu este nici mântuire". Uneori este de ajuns o elementară convorbire cu ține însuți;" Oare trăiesc așa cum trebuie, fac totul așa cum îmi dictează conștiință ,ea? Oare mă întristez pentru ceea ce trebuie?"

 Este neapărată nevoie să ne rugăm dimineața și seara, să ne însemnăm cu semnul crucii înainte de culcare camera și patul, să bem aghiasmă și să stropim cu ea locuința, să citim Evanghelia, să-i chemăm în ajutor pe Sfinți și pe îngerul păzitor, să sfințim casa, să primim cu credință și pocăință Tainele Bisericii. Pe scurt, trebuie să trăim creștinește, și atunci întristarea și descurajarea ne vor părăsi.

 În zilele de amărăciune și în ceasurile de întristare, omul devine nepăsător față de multe mișcări pătimașe ale sufletului său. Onorurile, banii, plăcerile simțurilor trec pe planul doi. Dacă la bucurie își pierde rapid stăpânirea de sine, în schimb la nefericire, de voie, de nevoie își întoarce gândurile spre sine însuși, își conștientizează mai profound și mai bine păcătoșenia.

  Nici minciuna, nici clevetirea josnică, nici jignirile nu aduc bucurie sufletului. Dar dacă omul, și cu atât mai mult creștinul, este zdrobit cu desăvârșire de către ele și rămâne vreme îndelungată într-o stare de mâhnire sau, mai mult, într-o stare de deznădejde, plină de pierderea autocontrolului, a nădejdii în milă lui Dumnezeu și a credinței în sfințenia Purtării de grijă dumnezeiești, aceasta nu este nicidecum o dispoziție creștinească - este deja păcat. Și vicleanul atât așteaptă.

 Dacă a biruit depresia, și este vorba de o formă gravă a bolii, pot ajuta tratamentul prescris de medic ( administrare de preparate cu acțiune forte, regim de viață, poate chiar spitalizare).

            Altfel, trebuie să se înceapă cu rezolvarea conflictelor externe și interne (sufletești). Este vorba de problema personalității, și aceasta trebuie tratată cu precădere prin mijloace duhovnicești.

 Pentru omul ortodox, tratamentul acesta înseamnă lupta cu patimile, înaintare către Hristos pe calea răbdării, smereniei, nerăutații, dragostei.

Sunt recomandate și perioadele scurte de odihnă, comunicare rațională și folositoare pentru suflet cu semenii, aerul curat, somnul suficient.

Sursa: www.universqueen.com/psihoterapieortodoxa

  

Ascultă-ți pielea

       Mintea și corpul funcționează ca un tot și când suntem sănătoși și când suntem bolnavi. Din moment ce nu pot fi considerate entități distincte, tratarea uneia și ignorarea celeilalte duce adesea la eșec. O abordare terapeutică ce le include pe amândouă este aproape întotdeauna necesară în cazul majorității bolilor dermatologice cronice.Tratamentul ar trebui îndreptat nu numai către piele, ci și către pacient ca un întreg  minte- corp. O persoană nu poate fi împărțită în componente organice și psihice pentru tratament separat. Anumite boli cutanate ar trebui, în mod obiectiv tratate că fiind adaptări dinamice și fluctuante la stresul la care un pacient este expus din exterior dar și din interior.
  Psihoterapia este o metodă eficientă de tratament, atunci când este folosită de către terapeuți calificați.Folosirea gândirii psihologice în tratamentul bolilor dermatologice și al alergiilor le permite terapeuților să obțină rezultate mult peste cele oferite doar de către terapia organică.
  Acneea este o dermatoză care se manifestă prin inflamarea foliculului firului de păr și sebaceelor.Fiind doar o dermatoză, acneea are legătură cu pielea, adică cu bariera cu lumea exterioară. Rolul social al pielii este fundamental pentru că participă direct la tipul și modul de relaționare pe care-l avem cu lumea înconjurătoare.
      Acneea juvenilă se manifestă în cea mai mare parte a timpului pe față.Ori, ce reprezintă fața? Reprezintă identitatea, imaginea care se vede sau pe care o avem de sine. Problemele generale ale chipului ne vorbesc prin urmare de o problemă a identității, o dificultate de a accept ceea ce avem sau credem  că avem. Acneea, roșeața sunt mijloace de exprimare a dificultăților de a accepta această față, fie pentru că ne displace, fie că e prea frumoasă și atrage mai mult decât ne dorim. Acneea juvenilă apare în adolescență chiar când această perioadă a vieții este cea în care copilul își fixează reperele afective față de lumea exterioară, dincolo de structura familială. Este perioada maturizării sexuale. Hormonii care contribuie la acestă transformare sunt secretați în cantitate mare. Acneea este semnul îndoielii asupra propriei persoane. Timiditatea, teama de ceilalți, de propria privire, de judecata proprie se exprimă prin toate ușile, adică porii. Ea se îngrașă pentru ca lucrurile și agresiunile reale sau imaginare, să alunece pe ea. Dar o fortăreață asaltată se sufocă adesea cu resturi și rămășițe. Porii pielii sunt plini de toxine și se inflamează, emoțiile reținute putrezesc terenul. Acneea se instalează, și exprimând ce se întâmplă poate genera un sindrom negativ, pentru că persoana care se vede astfel desfigurată în oglinda proprie, riscă să se teamă și mai mult de sine agravând astfel procesul.

Autosugestii pozitive- voi fi plin/ă de energie!

Ziua de azi e ce  mai bună pentru a începe să-ți folosești inconștientul cu maximum de eficiență. Autosugestia, ideile forță din acest articol sunt realizate astfel încât să pătrundă adânc în inconștientul tău și să pună în mișcare resursele miraculoase ale minții tale.

 Afirmațiile pozitive sunt un instrument eficient pentru reprogramarea inconștientului.Mintea poate trece  în acest fel de la gânduri negative la gânduri pozitive. Totodată, autosugestiile pot modifica starea emoțională. Efectul acestora asupra inconștientului se realizează prin repetarea lor de mai multe ori, dimineața sau seara. Spuse cu voce tare, au un impact și mai mare.

Citește atent și rar afirmațiile de mai jos cu voce tare:

 

Forțele îmi cresc zi de zi!

Mă simt din ce în ce mai plin/ă de de energie!

Energia mea se manifestă, fără a slăbi, de dimineața până seara, iar eu mă simt plin/ă de forță!

Mă simt în largul meu, indiferent de activitatea pe care trebuie să o desfășor!

Simt cum îmi pot canaliza energia spre orice activitate pe care doresc să o fac!

Voința mea este din ce în ce mai puternică!

Pe zi ce trece, voința mea devine și mai puternică!

Ai citit câteva sugestii pozitive. Citește și recitește aceste rânduri de mai multe ori pe zi, cu voce tare. Te vor ajuta să-ți păstrezi buna dispoziție și tonusul psihologic,să fii eficient(ă) și să elimini stresul. Tu decizi dacă vrei să fii fericit(ă) sau deprimat(ă). Folosirea acestor autosugestii este ca și cum ai apăsa pe butonul de pornire al stării de bine.

 

INTUIȚIA

           Nu suntem obișnuiți să vorbim despre intuiție. Este unul dintre cele mai puțin cunoscute simțuri ale noastre și poate cele mai ignorate.
 Este un simț subtil, unul dintre cele mai sensibile, dar și cel mai ascuns dintre ele, cel mai necunoscut dar și cel mai risipit. Intuiția se numără printre resursele noastre invizibile, este foarte puțin cultivată, însă prezentă la mult mai multe persoane decât am fi tentați să credem. Educația pe care o primim ne învață puține lucruri despre intuiție, care este privită cu neâncredere și nu este considerată a fi demnă de acceptare necondiționată. Este văzută ca un factor aleatoriu și adeseori este ignorată , neânțeleasă și respinsă. Intuiția este legată de o sensibilitate aparte, care ne ajută să ascultăm, să vedem, să simțim mai ales acele fenomene, intuiții, premoniții care le scapă de obicei majorității oamenilor.
          Ţi s-a întâmplat vreodată ca din senin să ai senzaţia că ceva urmează să se întâmple şi chiar să devină realitate? Ei bine, acesta este glasul intuiţiei care, dacă înveţi să-l asculţi, te va ajuta în multe situaţii. Te gândeşti probabil că „cel de-al şaselea simţ" este un apanaj al femeilor sau că doar o categorie restrânsă de persoane are acest dar înnăscut. Însă cercetătorii te contrazic şi spun că toţi avem o latură intuitivă, mai mult sau mai puţin dezvoltată, dar că nu oricine ştie să o folosească. De altfel, multe persoane n-au idee cât de puternică este capacitatea lor de intuiţie. Iar atunci când devin conştienţi de ea, aceştia pot lua mai uşor decizii, pot anticipa un pericol şi devin mai comunicativi
  “œSimteam într-un mod ciudat că acel proiect nu este bun pentru mine și nu am știut să mă definesc și să îmi respect sentimentele. Câteva luni mai târziu am constatat cu părere de rău că ar fi trebuit să am încredere în intuiția mea.”
       Intuiția înseamnă să depășești granițele cunoscutului, să intri într-un spațiu unde fiecare lucru e la locul lui, precum bucățile  unui puzzle care nu așteaptă decât privirea sau ascultarea noastră pentru a se reasambla. Intuiția înseamnă să te apropii mai mult de tine însuți și de celălalt și să intrii într-un univers armonios. Intuiția este o formă de cunoaștere spontană a ceea ce se întâmplă, o manifestare a imprevizibilului, o pasarelă care asigură trecerea dinspre necunoscut spre ceva cunoscut .Este ca și cum intuiția ar fi un canal prin care se transmite manifestarea haotică sau aleatorie a unuia dintre simțurile noastre pentru a permite stabilirea unei legături , a unei ancore care să ne lege de anumite posibilități care pot încolți în imensa forfotă a vieții.
  Ca urmare intuițiile n-ar trebui privite că ceva accidental sau excepțional ci ca pe o dovadă a unor structuri interioare de care am putea beneficia permanent prin îmbunătățirea relației cu propria ființă în general și cu partea ei energetică de dincolo de spațiul mental emoțional
  Poate că ar trebui să acordăm mai mult loc intuiției acceptând să înțelegem semnele subtile, limbajul silențios prin care încearcă să ni se dezvăluie.
         În lumea reală a vieții nimic nu este plictisitor, neinteresant, previzibil. Acesta este și motivul pt care cei ce trăiesc aproape de stucturile lor subtile sunt invariabili originali, atrăgători sau cel putin surprinzători.

Tratamentul obezității prin hipnoză

 Obezitatea presupune nu numai deprinderi de alimentație incorecte, ci se întemeiază pe conflicte, traume sau fixații de natură psihologică. La toate acestea se adaugă de foarte multe ori o serie de beneficii secundare mai mult sau mai puțin observabile, dar neconștientizate (comoditate, victimizare, menținerea unor relații disfuncționale din teamă de schimbare, din teamă de integrare socială sau relațională etc.).Atunci când aceste beneficii sunt mai importante decât inconvenientele aduse de obezitate cel în cauza nu va aduce schimbări decât la suprafață și de scurtă durată.

 Persoanele care folosesc hipnoterapia pentru slăbit nu doar că pierd în greutate mai repede decât alții, ba chiar se simt minunat făcând asta, deoarece nu suferă din cauza unor efecte secundare generate de diete.

                 Procedura presupune hipnotizarea persoanei care are probleme cu greutatea,acesteia dândui-se sugestii potrivite nevoilor ei. Sugestiile folosite se referă fie la modificarea imaginii corporale, fie la excluderea unor alimente periculoase. Folosesc de asemenea hipnoza pentru a depista momentele traumatice care stau la baza simptomelor de natură alimentară, conflictele interne care blochează înaintarea în tratament sau temerile inconștiente de la vârste foarte mici care-l afectează pe client sau îi mențin o fixație în "stadiul oral" (Freud)

                Hipnoza acționează în subconștient și ne ajută să ne motivăm pentru a slăbi, pentru a ține un regim sau a avea în general o viață sănătoasă. Măsura în care terapia prin hipnoză este sau nu eficientă depinde numai și numai de încrederea pe care pacientul o are în această practică. Dacă vei crede că prin hipnoză poți afla cauzele exacte care te fac să mănânci în exces și că o data ce le cunoști poți lupta împotriva lor, înseamnă că hipnoza va avea efect asupra ta. Practic terapia prin hipnoză este de fapt auto-sugestie.  In cadrul unei ședințe de hipnoză, terapeutul te va ajuta să descoperi care sunt punctele tale slabe și care sunt obiceiurile nesănătoase, mai ales cele de care nu ești conștientă, care te impiedică să slăbești. O dată identificate aceste puncte problematice, prin intermediul hipnozei ți se va induce puterea de a le depăși. De exemplu, dacă te îngrași pentru că mănânci extrem de multe dulciuri, prin intermediul hipnozei poți fi convinsă că de fapt dulciurile nu îți plac atât de mult și vei înceta să le mai consumi în cantități industriale. Prin intermediul hipnozei ți se insuflă o atitudine pozitivă față de tot ceea ce înseamnă silueta ta.

  De ce hipnoză și nu alt fel de terapie? Pentru că prin hipnoză îți e mai ușor să treci peste obstacole, totul petrecându-se la un alt nivel.In transă, o sugestie este mai bine primită decat in stare constientă. Dacă erai într-o ședință de terapie normală puteai să argumentezi minute în șir că nu e atât de rău să mănânci dulciuri, că oricum nu prea mănânci altceva, că de fapt nu de la asta te îngrași etc .

 Hipnoza te ajută atunci când te simți incapabilă și neputincioasă în fața lucrurilor pe care știi foate bine că ar trebui să le faci sau să nu le faci. Știi bine că nu trebuie să mănânci seara dar o faci oricum, deși ți-ai promis de atâtea ori că nu mai mănânci după ora 6? Hipnoza te poate ajuta în acest sens. Până la urmă, slăbitul și ideea noastră despre siluetă provine din psihic, din imaginile care ne-au fost întipărite în minte despre femeile slabe, urmărind filme și citind reviste. 

            Nu vei slăbi peste noapte,dar vei slăbi constant, sănătos și sigur.Cel mai mare beneficiu e că vei slăbi definitiv.Vei arăta altfel pentru că vei gândi altfel. Organismul tău va fi mai sănătos, ți se va accelera metabolismul,și astfel vei reuși să pierzi în greutate și să îți menții greutatea. 

  

OBEZITATEA,vazută din punct de vedere psihologic

 Obezitatea și excesele de greutate sunt semnele insecurității materiale și afective în raport cu viitorul apropiat sau îndepărtat.Înseamnă și că avem dificultăți în a integra diversele faze ale vieții noastre în care am întâlnit lipsuri.

 Suntem în prezența unei insecurități inconștiente, a unei frici adesea neperceputa de lipsuri. Indivizii simt nevoia să stocheze, pentru cazul în care o să ducă lipsă, sau pentru a evita reapariția lipsurilor.

 Al doilea tip de nesiguranță este în legătură cu lumea exterioară. Teama de a trebui să înfrunte, să riște, să nu reușească, de a fi dezarmat, ne duce la situația de a stoca. Astfel nu mai riscăm să fim dezarmați și în plus ne permite să punem grăsime între lume și noi, să ne protejăm printr-o cantitate de grăsime. Grașii sunt adesea tandri și fragili și au o mare nevoie de a fi asigurați.

 Ultimul tip de suferința care se poate exprima prin îngrășare excesiva este mai grav pentru că este negativ. E vorba de tentativa de denigrare a sinelui sau de autopedepsire. Ne permite să devalorizam propria imagine și să putem astfel să spunem vezi bine că nu arăți bine, nu ești nici frumoasă, așa că nu te putem iubi. Încercăm astfel să urâțim imaginea noastră față de noi înșine dar și față de ceilalți. Dar în spatele acestor trei nivele de semnificații, există o traumă comună care este cea a relației afective cu mama(hrana) care nu a fost echilibrată și pe care încercăm să o compensăm .Atunci când această componența devine preponderentă, diamica alimentară,bulimia sau anorexia devin mijloc suplimentar de a accentua mesajul. 

Sunt premianții fericiți?

               Sunt mândria părinților și a profesorilor. Medaliații, olimpicii pot face uneori eforturi foarte mari și clachează. De abia atunci încep întrebările.Cum s-a ajuns aici? Sunt premianții mulțumiți cu adevărat de ei înșiși?

               Unii dintre ei traversează perioada de studii senini și împliniți, alții nu mai fac față. Există elevi foarte buni care suferă, suferință care se exprimă prin semne corporale (probleme de comportament alimentar, insomnii,depresii). Suferința acestor copii este ascunsă. Ei continuă să ia note bune care calmează neliniștile părinților, ca și cum un carnet plin de nota 10 ar însemna că e totul perfect ”Suntem fericiți că îi place să invețe” .


 Semnale de alertă
                Suprainvestirea școlară poate fi un semnal important pentru părinți, mai ales dacă copilul nu mai are o altă preocupare care să îl destindă. Dacă devine vizibil obosit, trist, fără chef, apatic sau din contra devine agitat, plânge, prezintă tulburări ale somnului,toate astea pot fi elemente care semnalează existența unei suprasolicitări. Anumiți copii se închid în ei, alții au un comportament perturbator. Când copilul se plânge că este obosit sau neliniștit, trebuie crezut și ajutat să se destindă.
 Studii în domeniul acesta au arătat că printre reacțiile elevilor la suprasolicitare se număra: tendința de izolare, de interiorizare și conflicte emoționale.

 Dorințe contradictorii
                Maturizarea înseamnă să te expui la eventuale eșecuri, dar asta înseamnă și să te plasezi ca  rival față de părinți. Anumiți copii vor să rămână eterni studenți și au un destin dureros, presărat de dorințe inconștiente. Performanța traduce nevoia de atenție, afecțiune, valorizare, stimă de sine, autorealizare. E foarte important modul în care profesorii și părinții comunică așteptările pe care le au în legătură cu copii.

 Când eșecul este inadmisibil
            Cultul reușitei individuale a contaminat toate sectoarele societății inclusiv școala.Incertitudinile legate de viitorul copilului fac presiunile din partea părinților mai dure.
            Aspirațiile și dorințele părinților pot fi resimțite ca apăsătoare și nepotrivite de către adolescenți, chiar dacă sunt în acord cu propriile aspirații. Relații dintre părinți și copii pot genera atitudini de nemulțumire. Sunt copii încărcați inconștient să preia o anumită moștenire profesională? Frica de eșec îi afectează mai ales pe cei pe care psihanalistul francez Patrice Huerre îi numește ”moștenitorii”, pentru că aceștea este obligatoriu să ajungă ca tata sau mama.Sunt încărcați inconștient să preia o anumită moștenire profesională.

             Când prăpastia e prea mare între aspirațiile personale ale copilului sau adolescentului și ambițiile părinților, criza poate izbucni în orice moment. Chiar dacă sunt conștincioși, premianții clasei nu mai vor să muncească pentru ceva care îi depășește. Atunci e momentul, dacă nu ai făcut-o înainte să încetezi dopajul educativ,să îl asiguri pe copilul tău că e iubit indiferent de rezultat. În străfundul fiecărui tânăr campion există întrebarea:”Oare am destule merite să fiu iubit chiar dacă nu aș fi un elev bun?”

Foamea fizică vs. foamea emoțională

Când mâncăm, acest lucru nu se întâmplă pur și simplu. Comportamentul de a mânca apare în cadrul unei succesiuni de evenimente: unele dintre ele preced acest comportament și cresc probabilitatea apariției lui (ex. colegul te servește cu ciocolată), iar altele urmează comportamentul în cauză și determină menținerea lui (de exemplu senzația de bine pe care o avem când mâncăm). De aceea este așa de greu să ții o dietă.

             Primul pas pentru a slăbi este înțelegerea și identificarea factorilor de risc și stabilirea unei strategii de modificare a obiceiurilor alimentare. Dacă nu înțelegem legătura dintre evenimentele externe, gândurile și emoțiile noastre și felul în care ne afectează modul în care mâncăm, putem trage concluzia că,scăderea în greutate și menținerea greutății sunt imposibil de realizat de către noi și că nu avem suficientă voință. Ne descurajăm,ne deprimăm și abandonăm orice plan de scădere în greutate și de control al consumului de alimente.

             Una dintre abilitățile importante în managementul greutății este identificarea foamei emoționale.

             Foamea fizică este deseori confundată cu foamea emoțională, deși sunt profund diferite.Aceasta din urmă fiind declanșată de emoții care sunt de cele mai multe ori neplăcute și  nu are nici o legătură cu nevoile energetice, fiziologice ale organismului.

             Vrei să afli dacă suferi de” foame emoțională?”

 Verifică dacă te regăsești într-unul dintre următoarele profiluri ale “consumatorului emotional”.

            Consumatorii triști: individul este trist și încearcă să-și aline tristețea mâncând. Se poate întâmpla în urma unui eveniment neplăcut, a unei pierderi sau a unei decepții . Este important să nu se confunde tristețea cu depresia. Primul pas care trebuie făcut pentru a-I ajuta pe consumatorii triști este cel de identificare a gândului lor irațional și de conștientizare a faptului că sentimentele unei persoane nu sunt provocate de un eveniment, ci de ceea ce crede despre evenimentul respectiv.

             Consumatorii anxioși:În cazul anumitor persoane există o legătură între anxietate și alimente, în special dacă are o preocupare pentru un eveniment viitor posibil încearcă să-și alunge agitația și tensiunea mâncând.Pentru a ieși din această stare este nevoie,în primul rând să identifice emotiile și desfășurarea lor, gândurile și circumstanțele care crează anxietate .

 Consumatorii plictisiți: Plictiseala este,poate, cea mai comună formă de mediere emoțională prin alimentație și este adesea asociată cu foamea emoțională.Pentru unii indivizi, mâncarea reprezintă unicul motiv pentru a întrerupe o activitate plictisitoare.Gospodina care stă acasă, are timp liber și care nu știe ce să facă, se va pune pe gătit și pe mâncat. Este indicat să-și desfășoare activitatea în locuri unde mâncarea nu le este la îndemână.

 Consumatorii singuratici: mâncarea este folosită că modalitate de a gestiona emoțiile generate de ceva ce lipsește,- un prieten, un tovarăs, un partener cu care să-și împartă viață.Prin acumularea kilogramelor în plus, din păcate se agravează situația.

 Consumatorii furioși: în general, aceste persoane nu reușesc să obțină ce-și doresc și mănâncă pentru a se descărca. Mâncatul în exces este modul prin care pot suporta sau pot regla intensitatea furiei neexprimate deschis.Uneori subiecții suferă de dureri musculare sau de stomac.

            Consumatorii festivi: sunt acei subiecți cărora le este imposibil să se bucure de ceva pozitiv sau important fără a abuza de mâncare, cu atât mai mult cu cât, în cultura noastră, întâlnirile festive joacă un rol important în toate relațiile sociale.Tocmai de aceea cel care folosește mâncarea, în mod obișnuit, pentru a-și înfrumuseța viața socială, va avea dificultăți în a participa la un eveniment fără să mănânce și să bea în exces.De aceea, este importantă dezvoltarea abilității de a percepe ocaziile sociale ca oportunități de a cunoaște alte persoane, și nu de a mânca inutil.

 

             Este foarte important ca o persoană care dorește să piardă în greutate să învețe să distingă foamea nervoasă de foamea biologică.

 FOAMEA FIZICĂ- CARACTERISTICI:

 1.Apare gradual: întâi simți un gol în stomac, după o oră încep mișcări de motilitate ale mușchilor din pereții stomacului.Foamea fizică îți oferă progresiv indicii că este timpul să mănânci.

 2. Diferite tipuri de alimente: deși poți avea anumite preferințe alimentare, ești deschis la alternative. Foamea fizică va fi satisfăcută de oricare dintre ele.

 3. Este localizată la nivelul stomacului; gol în stomac, chiorăituri, chiar dureri în stomac.

 4.Este răbdătoare: foamea fizică te îndeamnă să mănânci în curând, dar nu te forțează să mănânci chiar atunci, pe loc.

 5.Apare la 4-5 ore de la ultima masă.

 6.Se termină odată cu umplerea stomacului.

 7.Alimentarea are loc datorită nevoii fiziologice, nu apare sentimentul de vină sau rușine.

 

 FOAMEA EMOȚIONALĂ-CARACTERISTICI:

 1.  Apare brusc; cu un minut înainte nici nu te gândeai la mâncare, acum resimți o foame îngrozitoare.

 2. Un anumit aliment: în foamea emotianală  dorești un anumit tip de aliment( ex.ciocolata).Nici un alt aliment nu-ți satisface foamea.

 3. Este situată a deasupra gatului: “nevoia de a mânca începe în gură .

 4. Este urgentă: foamea emoțională te îndeamnă să mănânci pe loc alimentul dorit.Potolirea ei nu suportă amânare.

 5.  Este însoțită de emoții disconfortante: copilul are probleme la școală,șeful te-a certat, soțul este într-o dispoziție proastă. Foamea emoțională apare în astfel de situații neplăcute.

 6. Continuă  și după ce stomacul s-a umplut.

 7. Este urmată de sentimente de vinovăție.

            Frecvent foamea emoțională este urmată de luarea unor promisiuni: "Nu mai mănânc, fac exerciții fizice”, dar toate acestea, de mâine.

  

Autosugestii pozitive: VOI GĂSI SOLUȚII!

             Ziua de azi e ce  mai bună pentru a începe să-ți folosești inconștientul cu maximum de eficientă. Autosugestia, ideile forță din acest articol sunt realizate astfel încât să pătrundă adânc în inconștientul tău și să pună în mișcare resursele miraculoase ale minții tale.

 Afirmațiile pozitive sunt un instrument eficient pentru reprogramarea inconștientului.Mintea poate trece  în acest fel de la gânduri negative la gânduri pozitive. Totodată, autosugestiile pot modifica starea emoțională. Efectul acestora asupra inconștientului se realizează prin repetarea lor de mai multe ori, dimineața sau seara. Spuse cu voce tare, au un impact și mai mare.

        Citește atent și rar afirmațiile de mai jos ,cu voce tare:

v Judecata mea se întărește pe zi ce trece! Memoria devine flexibilă,     sunt sigur/ă de ea, memoria mea devine din ce în ce mai puternică.

v Am un creier lucid! Gândirea îmi este subtilă! 

v Pot asimila orice gen de cunoștințe.Într-un timp scurt, posed aceste cunoștințe până în cele mai mici detalii.

v Oricare ar fi problema, mintea mea o va înțelege și voi găsi soluția bună.

v Ideile de care am nevoie îmi vin fără nici o greutate.

v Găsesc soluția bună la orice situație.

            Ai citit câteva sugestii pozitive. Citește și recitește aceste rânduri de mai multe ori pe zi, cu voce tare. Te vor ajuta să-ți păstrezi buna dispoziție și tonusul psihologic, să fii eficient(ă) și să elimini stresul. Tu decizi dacă vrei să fii fericit(ă) sau deprimat(ă). Folosirea acestor autosugestii este ca și cum ai apăsa pe butonul de pornire al stării de bine.

  

Cei trei prieteni

            Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A două zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
             La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea această. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a făcut.
 
                    "Ceea ce are omul Dumnezeiesc în el este putința de a face bine."

  

ANXIETATEA SOCIALĂ

 Fobia socială este, fără îndoială, cea mai spectaculoasă și cea mai invalidantă dintre toate formele de anxietate socială. Mecanismele ei nu sunt atât de diferite de cele care ne domină pe fiecare dintre noi în anumite momente.Care este diferență atunci? Cum se face că fobia socială e o boală în sensul puternic al cuvântului?

 O fobie este o teamă intensă irațională, de necontrolat, activată de anumite situații. Pentru cel care suferă de fobie, neplăcerea de a se întâlni cu obiectul fricii sale este atât de mare, încât el își organizează astfel viața încât să îl evite. Așadar, intensitatea reacției anxioase și strategiile de evitare deosebesc simpla teamă de o fobie adevărată. Puteți să nu iubiți păianjenii și să aveți sentimente dezagreabile dacă dormiți într-o casă veche în care știți că se găsesc păianjeni. Verificați doar dacă nu este vreun păianjen pe cearșaful dumneavoastră și îl striviți în eventualitatea în care s-ar găsi acolo, apoi va culcați ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Dacă suferiți de o fobie de păianjeni, veți avea o sincopă la vederea primului picior  de păianjen din spatele unei bârne. Din această cauză nu veți accepta niciodată o invitație la țară la prieteni fără să vă fi interesat minuțios de prezența, sau nu, a insectelor sau fără a cere dezinsecția casei și prin împrejurimi.

 La fel este pentru fobiile sociale. Mica teamă pe care o aveți uneori când trebuie să vorbiți în public sau jena pe care o aveți când sunteți prezentat unui persoane importante sunt o versiune îndulcită a panicii violente care îl copleșește pe fobicul social imediat cum trebuie să înfrunte privirea, obligatoriu critică, a celuilalt.

            Această tulburare cuprinde între 2 și 4% din populație. Această boală reprezintă a treia patologie mentală după depresie și alcolism. Totuși fobia a fost mult timp necunoscută. Ea nu este încadrată decât din 1980 în DSM. De altfel, în mare parte, ca urmare a acestei recunoașteri oficiale,lucrările de cercetare în materie de epidemiologie și tratament s-au multiplicat. Într-adevăr contrar altor moduri de suferință psihică, fobia socială rămâne discretă. Ea nu duce la comportamente misterioase sau spectaculoase ca schizofrenia sau mânia. Ea nu deranjează ca anorexia. Ea nu determină comportamente agresive îndreptate spre celălalt, ca în paranoia, sau spre sine însuși, ca în depresie. Principala problemă a fobiei sociale este că trece neobservată, ca un copil prea cuminte și discret; mai târziu ne dăm seamă că nu sunt cuminți ci depresivi, că nu sunt discreți ci inhibați.

După ce semne putem recunoaște fobia socială?

          Fobicul are o teamă persistență de o situație sau mai multe în care este expus unei eventuale observări atente din partea celuilalt și se teme că va acționa umilitor sau stânjenitor. El evită deci aceste situații sau are o mare anxietate la apropierea lor. Această tendință de evitare interferează cu viața profesională și cu relațiile sociale obișnuite. Persoana recunoaște natura excesivă sau irațională a temerilor sale.

            Putem distinge forme specifice ale fobiei sociale. Ne temem de o situație particulară sau de formele mai generalizate. În primul caz, este aproape imposibil, de exemplu, de a mânca, a scrie, merge, lucra sub privirea celuilalt. Formele generalizate implică o atitudine globală de retragere, de evitare, care au consecințe socio-profesionale majore. În practică, diferența nu e atât de ușor de stabilit. Adesea este vorba de modul în care pacienții își prezintă problema.

 De fapt, ceea ce caracterizează în principal fobia socială este intensitatea emoțiilor. În apropierea unei situații de temut, pot apărea adevărate crize de panică.

 " În aceste cazuri, totul se prăbușește în jurul meu. Am impresia că orizontul se resuceste, că am capul invers, senzația groaznică că sunt în fundul unei pâlnii spre care se îndreaptă toate privirile. Inima mea bate de parcă ar vrea să iasă afară din piept. Aud toate zgomotele ca și cum ar fi amplificate de o instalație monstruoasă. Mâinile îmi tremură, genunchii se înmoaie."