Sunt premianții fericiți?

               Sunt mândria părinților și a profesorilor. Medaliații, olimpicii pot face uneori eforturi foarte mari și clachează. De abia atunci încep întrebările.Cum s-a ajuns aici? Sunt premianții mulțumiți cu adevărat de ei înșiși?

               Unii dintre ei traversează perioada de studii senini și împliniți, alții nu mai fac față. Există elevi foarte buni care suferă, suferință care se exprimă prin semne corporale (probleme de comportament alimentar, insomnii,depresii). Suferința acestor copii este ascunsă. Ei continuă să ia note bune care calmează neliniștile părinților, ca și cum un carnet plin de nota 10 ar însemna că e totul perfect ”Suntem fericiți că îi place să invețe” .


 Semnale de alertă
                Suprainvestirea școlară poate fi un semnal important pentru părinți, mai ales dacă copilul nu mai are o altă preocupare care să îl destindă. Dacă devine vizibil obosit, trist, fără chef, apatic sau din contra devine agitat, plânge, prezintă tulburări ale somnului,toate astea pot fi elemente care semnalează existența unei suprasolicitări. Anumiți copii se închid în ei, alții au un comportament perturbator. Când copilul se plânge că este obosit sau neliniștit, trebuie crezut și ajutat să se destindă.
 Studii în domeniul acesta au arătat că printre reacțiile elevilor la suprasolicitare se număra: tendința de izolare, de interiorizare și conflicte emoționale.

 Dorințe contradictorii
                Maturizarea înseamnă să te expui la eventuale eșecuri, dar asta înseamnă și să te plasezi ca  rival față de părinți. Anumiți copii vor să rămână eterni studenți și au un destin dureros, presărat de dorințe inconștiente. Performanța traduce nevoia de atenție, afecțiune, valorizare, stimă de sine, autorealizare. E foarte important modul în care profesorii și părinții comunică așteptările pe care le au în legătură cu copii.

 Când eșecul este inadmisibil
            Cultul reușitei individuale a contaminat toate sectoarele societății inclusiv școala.Incertitudinile legate de viitorul copilului fac presiunile din partea părinților mai dure.
            Aspirațiile și dorințele părinților pot fi resimțite ca apăsătoare și nepotrivite de către adolescenți, chiar dacă sunt în acord cu propriile aspirații. Relații dintre părinți și copii pot genera atitudini de nemulțumire. Sunt copii încărcați inconștient să preia o anumită moștenire profesională? Frica de eșec îi afectează mai ales pe cei pe care psihanalistul francez Patrice Huerre îi numește ”moștenitorii”, pentru că aceștea este obligatoriu să ajungă ca tata sau mama.Sunt încărcați inconștient să preia o anumită moștenire profesională.

             Când prăpastia e prea mare între aspirațiile personale ale copilului sau adolescentului și ambițiile părinților, criza poate izbucni în orice moment. Chiar dacă sunt conștincioși, premianții clasei nu mai vor să muncească pentru ceva care îi depășește. Atunci e momentul, dacă nu ai făcut-o înainte să încetezi dopajul educativ,să îl asiguri pe copilul tău că e iubit indiferent de rezultat. În străfundul fiecărui tânăr campion există întrebarea:”Oare am destule merite să fiu iubit chiar dacă nu aș fi un elev bun?”

Foamea fizică vs. foamea emoțională

Când mâncăm, acest lucru nu se întâmplă pur și simplu. Comportamentul de a mânca apare în cadrul unei succesiuni de evenimente: unele dintre ele preced acest comportament și cresc probabilitatea apariției lui (ex. colegul te servește cu ciocolată), iar altele urmează comportamentul în cauză și determină menținerea lui (de exemplu senzația de bine pe care o avem când mâncăm). De aceea este așa de greu să ții o dietă.

             Primul pas pentru a slăbi este înțelegerea și identificarea factorilor de risc și stabilirea unei strategii de modificare a obiceiurilor alimentare. Dacă nu înțelegem legătura dintre evenimentele externe, gândurile și emoțiile noastre și felul în care ne afectează modul în care mâncăm, putem trage concluzia că,scăderea în greutate și menținerea greutății sunt imposibil de realizat de către noi și că nu avem suficientă voință. Ne descurajăm,ne deprimăm și abandonăm orice plan de scădere în greutate și de control al consumului de alimente.

             Una dintre abilitățile importante în managementul greutății este identificarea foamei emoționale.

             Foamea fizică este deseori confundată cu foamea emoțională, deși sunt profund diferite.Aceasta din urmă fiind declanșată de emoții care sunt de cele mai multe ori neplăcute și  nu are nici o legătură cu nevoile energetice, fiziologice ale organismului.

             Vrei să afli dacă suferi de” foame emoțională?”

 Verifică dacă te regăsești într-unul dintre următoarele profiluri ale “consumatorului emotional”.

            Consumatorii triști: individul este trist și încearcă să-și aline tristețea mâncând. Se poate întâmpla în urma unui eveniment neplăcut, a unei pierderi sau a unei decepții . Este important să nu se confunde tristețea cu depresia. Primul pas care trebuie făcut pentru a-I ajuta pe consumatorii triști este cel de identificare a gândului lor irațional și de conștientizare a faptului că sentimentele unei persoane nu sunt provocate de un eveniment, ci de ceea ce crede despre evenimentul respectiv.

             Consumatorii anxioși:În cazul anumitor persoane există o legătură între anxietate și alimente, în special dacă are o preocupare pentru un eveniment viitor posibil încearcă să-și alunge agitația și tensiunea mâncând.Pentru a ieși din această stare este nevoie,în primul rând să identifice emotiile și desfășurarea lor, gândurile și circumstanțele care crează anxietate .

 Consumatorii plictisiți: Plictiseala este,poate, cea mai comună formă de mediere emoțională prin alimentație și este adesea asociată cu foamea emoțională.Pentru unii indivizi, mâncarea reprezintă unicul motiv pentru a întrerupe o activitate plictisitoare.Gospodina care stă acasă, are timp liber și care nu știe ce să facă, se va pune pe gătit și pe mâncat. Este indicat să-și desfășoare activitatea în locuri unde mâncarea nu le este la îndemână.

 Consumatorii singuratici: mâncarea este folosită că modalitate de a gestiona emoțiile generate de ceva ce lipsește,- un prieten, un tovarăs, un partener cu care să-și împartă viață.Prin acumularea kilogramelor în plus, din păcate se agravează situația.

 Consumatorii furioși: în general, aceste persoane nu reușesc să obțină ce-și doresc și mănâncă pentru a se descărca. Mâncatul în exces este modul prin care pot suporta sau pot regla intensitatea furiei neexprimate deschis.Uneori subiecții suferă de dureri musculare sau de stomac.

            Consumatorii festivi: sunt acei subiecți cărora le este imposibil să se bucure de ceva pozitiv sau important fără a abuza de mâncare, cu atât mai mult cu cât, în cultura noastră, întâlnirile festive joacă un rol important în toate relațiile sociale.Tocmai de aceea cel care folosește mâncarea, în mod obișnuit, pentru a-și înfrumuseța viața socială, va avea dificultăți în a participa la un eveniment fără să mănânce și să bea în exces.De aceea, este importantă dezvoltarea abilității de a percepe ocaziile sociale ca oportunități de a cunoaște alte persoane, și nu de a mânca inutil.

 

             Este foarte important ca o persoană care dorește să piardă în greutate să învețe să distingă foamea nervoasă de foamea biologică.

 FOAMEA FIZICĂ- CARACTERISTICI:

 1.Apare gradual: întâi simți un gol în stomac, după o oră încep mișcări de motilitate ale mușchilor din pereții stomacului.Foamea fizică îți oferă progresiv indicii că este timpul să mănânci.

 2. Diferite tipuri de alimente: deși poți avea anumite preferințe alimentare, ești deschis la alternative. Foamea fizică va fi satisfăcută de oricare dintre ele.

 3. Este localizată la nivelul stomacului; gol în stomac, chiorăituri, chiar dureri în stomac.

 4.Este răbdătoare: foamea fizică te îndeamnă să mănânci în curând, dar nu te forțează să mănânci chiar atunci, pe loc.

 5.Apare la 4-5 ore de la ultima masă.

 6.Se termină odată cu umplerea stomacului.

 7.Alimentarea are loc datorită nevoii fiziologice, nu apare sentimentul de vină sau rușine.

 

 FOAMEA EMOȚIONALĂ-CARACTERISTICI:

 1.  Apare brusc; cu un minut înainte nici nu te gândeai la mâncare, acum resimți o foame îngrozitoare.

 2. Un anumit aliment: în foamea emotianală  dorești un anumit tip de aliment( ex.ciocolata).Nici un alt aliment nu-ți satisface foamea.

 3. Este situată a deasupra gatului: “nevoia de a mânca începe în gură .

 4. Este urgentă: foamea emoțională te îndeamnă să mănânci pe loc alimentul dorit.Potolirea ei nu suportă amânare.

 5.  Este însoțită de emoții disconfortante: copilul are probleme la școală,șeful te-a certat, soțul este într-o dispoziție proastă. Foamea emoțională apare în astfel de situații neplăcute.

 6. Continuă  și după ce stomacul s-a umplut.

 7. Este urmată de sentimente de vinovăție.

            Frecvent foamea emoțională este urmată de luarea unor promisiuni: "Nu mai mănânc, fac exerciții fizice”, dar toate acestea, de mâine.

  

Autosugestii pozitive: VOI GĂSI SOLUȚII!

             Ziua de azi e ce  mai bună pentru a începe să-ți folosești inconștientul cu maximum de eficientă. Autosugestia, ideile forță din acest articol sunt realizate astfel încât să pătrundă adânc în inconștientul tău și să pună în mișcare resursele miraculoase ale minții tale.

 Afirmațiile pozitive sunt un instrument eficient pentru reprogramarea inconștientului.Mintea poate trece  în acest fel de la gânduri negative la gânduri pozitive. Totodată, autosugestiile pot modifica starea emoțională. Efectul acestora asupra inconștientului se realizează prin repetarea lor de mai multe ori, dimineața sau seara. Spuse cu voce tare, au un impact și mai mare.

        Citește atent și rar afirmațiile de mai jos ,cu voce tare:

v Judecata mea se întărește pe zi ce trece! Memoria devine flexibilă,     sunt sigur/ă de ea, memoria mea devine din ce în ce mai puternică.

v Am un creier lucid! Gândirea îmi este subtilă! 

v Pot asimila orice gen de cunoștințe.Într-un timp scurt, posed aceste cunoștințe până în cele mai mici detalii.

v Oricare ar fi problema, mintea mea o va înțelege și voi găsi soluția bună.

v Ideile de care am nevoie îmi vin fără nici o greutate.

v Găsesc soluția bună la orice situație.

            Ai citit câteva sugestii pozitive. Citește și recitește aceste rânduri de mai multe ori pe zi, cu voce tare. Te vor ajuta să-ți păstrezi buna dispoziție și tonusul psihologic, să fii eficient(ă) și să elimini stresul. Tu decizi dacă vrei să fii fericit(ă) sau deprimat(ă). Folosirea acestor autosugestii este ca și cum ai apăsa pe butonul de pornire al stării de bine.

  

Cei trei prieteni

            Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A două zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
             La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea această. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a făcut.
 
                    "Ceea ce are omul Dumnezeiesc în el este putința de a face bine."

  

ANXIETATEA SOCIALĂ

 Fobia socială este, fără îndoială, cea mai spectaculoasă și cea mai invalidantă dintre toate formele de anxietate socială. Mecanismele ei nu sunt atât de diferite de cele care ne domină pe fiecare dintre noi în anumite momente.Care este diferență atunci? Cum se face că fobia socială e o boală în sensul puternic al cuvântului?

 O fobie este o teamă intensă irațională, de necontrolat, activată de anumite situații. Pentru cel care suferă de fobie, neplăcerea de a se întâlni cu obiectul fricii sale este atât de mare, încât el își organizează astfel viața încât să îl evite. Așadar, intensitatea reacției anxioase și strategiile de evitare deosebesc simpla teamă de o fobie adevărată. Puteți să nu iubiți păianjenii și să aveți sentimente dezagreabile dacă dormiți într-o casă veche în care știți că se găsesc păianjeni. Verificați doar dacă nu este vreun păianjen pe cearșaful dumneavoastră și îl striviți în eventualitatea în care s-ar găsi acolo, apoi va culcați ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Dacă suferiți de o fobie de păianjeni, veți avea o sincopă la vederea primului picior  de păianjen din spatele unei bârne. Din această cauză nu veți accepta niciodată o invitație la țară la prieteni fără să vă fi interesat minuțios de prezența, sau nu, a insectelor sau fără a cere dezinsecția casei și prin împrejurimi.

 La fel este pentru fobiile sociale. Mica teamă pe care o aveți uneori când trebuie să vorbiți în public sau jena pe care o aveți când sunteți prezentat unui persoane importante sunt o versiune îndulcită a panicii violente care îl copleșește pe fobicul social imediat cum trebuie să înfrunte privirea, obligatoriu critică, a celuilalt.

            Această tulburare cuprinde între 2 și 4% din populație. Această boală reprezintă a treia patologie mentală după depresie și alcolism. Totuși fobia a fost mult timp necunoscută. Ea nu este încadrată decât din 1980 în DSM. De altfel, în mare parte, ca urmare a acestei recunoașteri oficiale,lucrările de cercetare în materie de epidemiologie și tratament s-au multiplicat. Într-adevăr contrar altor moduri de suferință psihică, fobia socială rămâne discretă. Ea nu duce la comportamente misterioase sau spectaculoase ca schizofrenia sau mânia. Ea nu deranjează ca anorexia. Ea nu determină comportamente agresive îndreptate spre celălalt, ca în paranoia, sau spre sine însuși, ca în depresie. Principala problemă a fobiei sociale este că trece neobservată, ca un copil prea cuminte și discret; mai târziu ne dăm seamă că nu sunt cuminți ci depresivi, că nu sunt discreți ci inhibați.

După ce semne putem recunoaște fobia socială?

          Fobicul are o teamă persistență de o situație sau mai multe în care este expus unei eventuale observări atente din partea celuilalt și se teme că va acționa umilitor sau stânjenitor. El evită deci aceste situații sau are o mare anxietate la apropierea lor. Această tendință de evitare interferează cu viața profesională și cu relațiile sociale obișnuite. Persoana recunoaște natura excesivă sau irațională a temerilor sale.

            Putem distinge forme specifice ale fobiei sociale. Ne temem de o situație particulară sau de formele mai generalizate. În primul caz, este aproape imposibil, de exemplu, de a mânca, a scrie, merge, lucra sub privirea celuilalt. Formele generalizate implică o atitudine globală de retragere, de evitare, care au consecințe socio-profesionale majore. În practică, diferența nu e atât de ușor de stabilit. Adesea este vorba de modul în care pacienții își prezintă problema.

 De fapt, ceea ce caracterizează în principal fobia socială este intensitatea emoțiilor. În apropierea unei situații de temut, pot apărea adevărate crize de panică.

 " În aceste cazuri, totul se prăbușește în jurul meu. Am impresia că orizontul se resuceste, că am capul invers, senzația groaznică că sunt în fundul unei pâlnii spre care se îndreaptă toate privirile. Inima mea bate de parcă ar vrea să iasă afară din piept. Aud toate zgomotele ca și cum ar fi amplificate de o instalație monstruoasă. Mâinile îmi tremură, genunchii se înmoaie."

  

Iertarea, marea putere vindecătoare.

Poate că nu-ți dai seama că sufletul tău are nevoie de vindecare.Cine știe? Poate că nici nu are, deși sinceră să fiu nu știu să existe vreun om al cărui suflet nu are nevoie de vindecare. Chiar și în acest caz, îi poți vindeca pe cei din jur. Aceasta e marea ta menire, pentru care te-ai născut pe pământ. Cu toții ne-am născut în această lume pentru a ne vindeca unii pe alții de gândurile noastre greșite, de conceptele limitate și penibile care ne trezesc teamă și care ne împiedică să fim cei care suntem cu adevărat.Din fericire, Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu câteva instrumente extraordinare pentru a ne vindeca, iar unul dintre cele mai minunate este iertarea.

Iertarea este capabilă să genereze una dintre cele mai profunde transformări pe care ne-o putem imagina în viața noastră,dar și în viețile celor din jur.

             Ea poate schimba totul, aproape instantaneu, ea poate aduce bucuria acolo unde domnește durerea, pacea acolo unde domnește conflictul si fericirea acolo unde domnește mânia. Mai mult decât atât, ea ne poate ajuta să ne regăsim pe noi înșine. Am convingerea profundă că dacă predau altor oameni o anumită lecție, eu sunt prima care am de învățat de pe urma ei, iar iertarea mi se pare cea mai importantă lecție pe care o putem învăța. Sunt conștientă de suferința pe care mi-o provoc singură mie însămi dar și altor oameni prin criticile mele,și refuzul de a ierta.

             Iertarea  nu este un proces care se poate încheia vreodată în viață ci el reprezintă un proces în continuă desfășurare. Iertarea este un proces care nu se termină niciodată.

 În timp ce mergeam cu fetița mea la grădiniță, de o pare și de altă a drumului am remarcat sticle de plastic și pungi. Văzând atâta nesimțire, m-am enervat imediat, devenind extrem de critică la adresa celor care le-au aruncat. Am simțit cum mă ambalez din ce în ce mai tare. Trecând pe lângă gunoaie, m-am îndepărtat de ele. În tot acest timp, mi-am construit mental un întreg scenariu despre persoanele care au făcut acest gest lipsit de bun simț. În acest moment, o voce interioară m-a oprit și mi-a spus:€”œHei, așteaptă puțin! În loc să emiți  astfel de judecăți critice, mai bine te-ai întoarce și ai ridica gunoaiele.” Cel mai bun lucru pe care îl puteam face era să corectez greșeala făcută de altcineva, decât să îmi pierd toată ziua nervoasă și critică la adresă unor  persoane.

 În continuare am avut un mic moment de ezitare, dar în sfârșit m-am decis. M-am întors și am strâns gunoiul. Instantaneu, sentimentul de disconfort interior provocat de acele gânduri critice și dure a dispărut. Simplul proces de a-i ierta pe  cei care au  aruncat gunoiul  m-a eliberat de anumite sentimente profunde pe care le aveam în subconștient referitoare la propriul meu comportament din trecut.

Mi-am adus aminte de cât de terapeutic poate fi gestul iertării și cât de mult ne poate elibera aceasta de propril nostru trecut, ajutându-ne să trăim fericiți în prezent.În viața de zi cu zi, noi credem că iertarea nu este altceva decât acceptarea scuzelor unei alte persoane. De multe ori, noi acceptăm din politețe aceste scuze, fără a ierta cu adevărat persoana în cauza. Unul din lucrurile pe care trebuie să le înțelegem gel mai greu este acela că lipsa iertării ne ține atașați de incidentele care s-au întâmplat în trecut în viața noastră. Ori de câte ori ne întristăm din cauza unei suferințe din trecut, noi ne condamnăm singuri la durere. Iertarea ne eliberează de multe lucruri, de atât de multe conflicte interioare. Ea ne ajută să punem capăt reciclării la infinit a mâniei și a vinovăției.

 Iertarea este marele vindecător care ne permite să ne simțim conectați și uniți unii cu ceilalți, și implicit cu întreaga viață.