Cei trei prieteni

            Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A două zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
             La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea această. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a făcut.
 
                    "Ceea ce are omul Dumnezeiesc în el este putința de a face bine."

  

Poveștile din viața noastră

          Poveștile împlinesc diferite funcții. Ele nu doar relatează faptele petrecute, ci comunică și ceva despre noi, despre experiențele noastre, despre percepțiile noastre și despre viziunea noastră asupra lumii.Poveștile modelează felul în care percepem și în care interacționăm cu lumea și revelează aspecte esențiale despre noi înșine.Chiar după ce noi ne-am dus, poveștile rămân în urma noastră.

 Azi va voi spune o poveste care mie îmi place foarte mult.

Dacă te simți fericit

 
            Există o poveste despre o vrăbiuță care a decis să nu zboare spre sud pe timpul iernii.Poate vrabia avusese sfatul înțelept al colegelor păsări și pur și simplu nu-i păsa.Poate îi plăcea unde se află și o deranja să facă o schimbare.Poate era dintre cei care tărăgănează. Amâna întotdeauna lucrurile fără un motiv serios.Poate îi era frică sau nu suporta să fie în mulțime sau poate că fusese doar furioasă și rebelă.

 Dar acestea  sunt numai presupuneri. Fapt este că vrabia a refuzat să plece. N-a durat mult însă până să înceapă să-și regrete decizia. Iarna se instală.Vremea se făcu rece. Hrana era rară .A se ține de principiile sale putea fi fatal, așa că, fără tragere de inimă, vrabia, se ridică în aer și  îsi începu zborul spre sud.

            Din nefericire, întârziase prea mult.Iarna era pe pământ, zăpada acoperea câmpurile, iar vântul bătea aprig.Când începu să i se formeze gheața pe aripi, vrabia nu era sigură ce atârnă mai greu, greutatea apei înghețate sau povara inimii ei. Nemaifiind capabilă să continue lupta, coborî ca o săgeată din cer, căzând într-un padoc din curtea unei ferme.
            Norocul a făcut ca o vacă să stea în acel padoc. Fiind preocupată cu un delicios balot de fân în care avea botul adânc îngropat,vaca nici nu a văzut și nici nu a auzit vrabia înghețată căzând în spatele său. Ea făcea doar ceea ce orice vacă ar fi făcut cu un delicios balot de fân. Mânca, și după ce a terminat de mâncat, a defecat - chiar peste vrabie.
            "Acesta”, s-a gândit vrabia, “este cu adevărat sfârșitul!" Dar nu era atât de fatal pe cât anticipase pasărea. Bălegarul cald i-a topit gheața de pe aripi și i-a ridicat temperatura.De fapt pasărea se simțea atât de plăcut și era atât de bine încălzită, încât a început să cânte.
            Însă pisica fermierului pândea după colțul grajdului.Când a auzit ciripitul vrabiei, nu i-a venit să creadă ce noroc pe ea. Folosind balotul ca scut, pisica a înaintat târâș pentru a cerceta sunetele.Vrabia stătea în bălegar cântând. Se bălăcea cu autoindulgența în murdărie, prea absorbită de propriile senzații pentru a fi conștientă de pericolul potențial. Pisica nu a avut nevoie să se gândească  de două ori. A țintit rapid și precis. A înhățat repede pasărea din bălegar și a mâncat-o.
            Da, ați putea întreba care este poanta poveștii. Ei bine, se spune că toate poveștile bune au o morală. Aceasta are trei.
            Prima este că nu toate lumea care face pe ține îți este dușman.
            A doua, nu oricine te salvează din rahat îți e prieten.
            Și a treia, dacă ești fericit în murdărie, atunci ține-ți gura.