Fobia socială este, fără îndoială, cea mai
spectaculoasă și cea mai invalidantă dintre toate formele de anxietate socială.
Mecanismele ei nu sunt atât de diferite de cele care ne domină pe fiecare
dintre noi în anumite momente.Care este diferență atunci? Cum se face că fobia
socială e o boală în sensul puternic al cuvântului?
O fobie este o teamă intensă irațională, de
necontrolat, activată de anumite situații. Pentru cel care suferă de fobie,
neplăcerea de a se întâlni cu obiectul fricii sale este atât de mare, încât el
își organizează astfel viața încât să îl evite. Așadar, intensitatea reacției
anxioase și strategiile de evitare deosebesc simpla teamă de o fobie adevărată.
Puteți să nu iubiți păianjenii și să aveți sentimente dezagreabile dacă dormiți
într-o casă veche în care știți că se găsesc păianjeni. Verificați doar dacă nu
este vreun păianjen pe cearșaful dumneavoastră și îl striviți în eventualitatea
în care s-ar găsi acolo, apoi va culcați ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Dacă suferiți de o fobie de păianjeni, veți avea o sincopă la vederea primului
picior de păianjen din spatele unei
bârne. Din această cauză nu veți accepta niciodată o invitație la țară la
prieteni fără să vă fi interesat minuțios de prezența, sau nu, a insectelor sau
fără a cere dezinsecția casei și prin împrejurimi.
La fel este pentru fobiile sociale. Mica teamă
pe care o aveți uneori când trebuie să vorbiți în public sau jena pe care o
aveți când sunteți prezentat unui persoane importante sunt o versiune îndulcită
a panicii violente care îl copleșește pe fobicul social imediat cum trebuie să
înfrunte privirea, obligatoriu critică, a celuilalt.
Această
tulburare cuprinde între 2 și 4% din populație. Această boală reprezintă a treia
patologie mentală după depresie și alcolism. Totuși fobia a fost mult timp
necunoscută. Ea nu este încadrată decât din 1980 în DSM. De altfel, în mare
parte, ca urmare a acestei recunoașteri oficiale,lucrările de cercetare în
materie de epidemiologie și tratament s-au multiplicat. Într-adevăr contrar altor
moduri de suferință psihică, fobia socială rămâne discretă. Ea nu duce la
comportamente misterioase sau spectaculoase ca schizofrenia sau mânia. Ea nu
deranjează ca anorexia. Ea nu determină comportamente agresive îndreptate spre
celălalt, ca în paranoia, sau spre sine însuși, ca în depresie. Principala
problemă a fobiei sociale este că trece neobservată, ca un copil prea cuminte
și discret; mai târziu ne dăm seamă că nu sunt cuminți ci depresivi, că nu sunt
discreți ci inhibați.
După ce semne putem recunoaște fobia socială?
Fobicul
are o teamă persistență de o situație sau mai multe în care este expus unei
eventuale observări atente din partea celuilalt și se teme că va acționa
umilitor sau stânjenitor. El evită deci aceste situații sau are o mare anxietate
la apropierea lor. Această tendință de evitare interferează cu viața
profesională și cu relațiile sociale obișnuite. Persoana recunoaște natura
excesivă sau irațională a temerilor sale.
Putem
distinge forme specifice ale fobiei sociale. Ne temem de o situație particulară
sau de formele mai generalizate. În primul caz, este aproape imposibil, de
exemplu, de a mânca, a scrie, merge, lucra sub privirea celuilalt. Formele
generalizate implică o atitudine globală de retragere, de evitare, care au consecințe
socio-profesionale majore. În practică, diferența nu e atât de ușor de
stabilit. Adesea este vorba de modul în care pacienții își prezintă problema.
De fapt, ceea ce caracterizează în principal
fobia socială este intensitatea emoțiilor. În apropierea unei situații de
temut, pot apărea adevărate crize de panică.
"
În aceste cazuri, totul se prăbușește în jurul meu. Am impresia că orizontul se
resuceste, că am capul invers, senzația groaznică că sunt în fundul unei pâlnii
spre care se îndreaptă toate privirile. Inima mea bate de parcă ar vrea să iasă
afară din piept. Aud toate zgomotele ca și cum ar fi amplificate de o
instalație monstruoasă. Mâinile îmi tremură, genunchii se înmoaie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu